INTERVIU | Actorul Alex Călin: ”«KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi» este o poveste care se potrivește aproape oricui”

Teatrul Excelsior a adus pe scenă – în premieră absolută în România – piesa The Sweet Science of Bruising a autoarei britanice Joy Wilkinson, sub semnătura regizorală a Sânzianei Stoican, într-un spectacol vibrant, visceral, electrizant care vă transpune în Londra anului 1869, în plină epocă victoriană dominată de tabuuri și prejudecăți. În spectacolul ”KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi”, de Joy Wilkinson, Alex Călin îl întruchipează pe Gabriel Lamb, un personaj complex, umbrit de prejudecăți moștenite, într-o societate rigidă.

Am plecat de la acest personaj în discuția noastră despre teatru, viață și problemele care întunecă realitatea secolului al XXI-lea, la peste 100 de ani de la subiectul poveștii victoriene care se desfășoară pe scena Teatrului Excelsior.

Alex Călin, un nume deja consacrat în lumea teatrului și a cinematografiei, recompensat cu numeroase premii pentru rolurile sale, este un familist convins, un soț și un tată care recunoaște că, deși acum ”femeia nu mai întâmpină barierele din epoca victoriană și, teoretic, are aceleași drepturi ca noi, bărbații, este încă nevoie de discutarea problemelor legate de violența domestică, cinstit, fără rușine, fără tabuuri”.

Patru tinere femei din medii sociale diferite și rigid delimitate sunt atrase în lumea underground a boxului feminin

 ”KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi”, la Teatrul Excelsior. Londra, 1869. În plină epocă victoriană. Patru tinere femei din medii sociale diferite și rigid delimitate sunt atrase în lumea underground a boxului feminin de către excentricul profesor Charlie Sharp, un paria social al vremii. Într-o societate dominată de prejudecăți, inechități sociale și de gen, Violet Hunter, Matilda ”Matty” Blackwell, Anna Lamb și Polly Stokes  experimentează o libertate neașteptată în ring, fiecare vânătaie devenind un simbol al redescoperirii de sine.

Violet Hunter, o infirmieră care își dorește să devină medic în patriarhatul Angliei victoriene, Polly,  o muncitoare în minele din Nord, Matty Blackwell, o imigrantă din Irlanda,  Anna Lamb, o casnică blocată într-o relație toxică, luptă, încorsetate de haine și de reguli nedrepte, într-o lume a bărbaților, pentru titlul de ”Campioană Mondială la Box” în Amfiteatrul Îngerului.

Cum ai construit personajul pe care îl întruchipezi în ”KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi”?  Gabriel Lamb este un personaj negativ sau, având în vedere structura epocii victoriene, este produsul acelor vremuri rigide, un bărbat supus prejudecăților moștenite…

Alex Călin: Din fericire, regizoarea Sânziana Stoican și eu am avut aceeași viziune despre personaj – că oamenii nu sunt conturați în alb și negru. Până la urmă este doar un om… Și am credința că oamenii nu se nasc răi. Tu, când îi vezi și pui eticheta de „rău”, vezi, de fapt, comportamentul acelei persoane care este o urmare a altor comportamente care s-au exercitat asupra sa, a unei familii din care a venit și a ce a văzut și simțit pe pielea lui și, într-adevăr, a unor mentalități moștenite… Și, într-adevăr, se poate pica în plasa asta, a judecăţilor, dar sper că din spectacol nu reiese acest lucru. Îți poți spune, ”da, este în epoca victoriană, asta se întâmpla acum 100 și… de ani, dar acum lucrurile s-au schimbat…”

Dar, de fapt, nu s-au schimbat foarte mult, în sensul că trăim într-o societate, în România, care este profund patriarhală. Ok, se mai încearcă o schimbare dar, cumva, egalitatea nu există… Egalitatea în familii, vreau să zic. Egalitatea cuvântului spus din partea tatălui, în multe familii, cântărește mai mult…

”Și, de aici, inegalitatea aceasta poate să ducă în foarte multe direcții, și, da, poate să ajungă și la violență, poate să ajungă la un comportament pe care copiii să-l preia și să-l ducă mai departe… Am plecat de la «cum se văd oamenii», că nu-i poți împărți clar în alb și negru”

Actorul Alex Călin

”E o problemă care mă preocupă, tocmai pentru că am copii”

Cum a fost construit personajul Gabriel Lamb”?

Alex Călin: Pe Gabriel Lamb, personajul meu, am încercat să-l construim și eu, și regizoarea Sânziana Stoican, în contextul spectacolului, ca pe un om căruia să-i insuflăm în conștiință acest aspect. El realizează că are un tip de comportament agresiv… E o problemă care mă preocupă, tocmai pentru că am copii. Sunt multe lucruri pe care le preluăm inconștient și ne e foarte greu să scăpăm de ele… Poți să faci terapie ani de zile! Dar mi se pare importantă conștientizarea. Efectiv, să conștientizezi în clipa în care, Doamne ferește!, ai ajuns să dai palma aceea oricui… Ideal ar fi să conștientizezi înainte de a da palma – indiferent cine este persoana din fața ta, nu e nevoie neapărat să fie cineva din familia ta… Și atunci, înainte de a face gestul de violență, să-ți dai seama că e ceva în neregulă cu tine…

Cumva, aici mi s-a părut cel mai provocator la Gabriel: să văd ce se întâmplă în interiorul lui, când se manifestă așa… De fapt, pe el îl doare când ea, Anna, soția lui, simte nevoia să-și găsească fericirea făcând altceva decât a fi în relație cu el. Ei nu îi este suficient el. Și atunci, dacă o iei… cum să spun, la modul foarte curat și la rece, este foarte dureros pentru fiecare noi dacă cel de lângă tine alege altceva. Indiferent cum ai fi – că iubești, că urăști -, dar dacă persoana pe care o vezi cel mai mult în viața ta alege să fie fericită departe de tine e dureros.

”Acum, întorcându-ne la perioada victoriană, e adevărat că atunci nu se alegeau ei, erau căsătorii aranjate în majoritate… Oricum, acest lucru nu apare în text – cum s-au cunoscut Gabriel și Anna. Putem doar să presupunem. Dar putem să presupunem și să ne ajute să vedem că poate ei au fost îndrăgostiți de altcineva, fiecare, și li s-a dat cumva să fie ei împreună… Și atunci ei au ales să trăiască viața asta împreună. Și când persoana de lângă tine alege altceva în locul tău, pentru că tu te duci la serviciu…”

”E vorba de un sentiment de neîmplinire care este valabil în orice tip de vremuri”

Un personaj măcinat de rutină, un sentiment de neîmplinire, o familie înstărită. Ne poți spune mai multe despre acest personaj, despre trăirile sale pe care le aduci în fața publicului?

Alex Călin: Gabriel Lamb este un funcționar, face parte dintr-o familie destul de înstărită. Au, material vorbind, tot ce le trebuie… Dar acest lucru nu înseamnă că e o fericire munca pe care o face. E un tip de rutină. Și ce am simțit, eu și Sânziana, în construcția personajului, e un tip de rutină care îl macină. E vorba de un sentiment de neîmplinire care este valabil în orice tip de vremuri. Și acum, dacă mergi la un serviviu de la 8 la 17 și nu-ți place, este o problemă. Dacă-ți place, trece mai repede timpul și știi că ai facut ceva. Dacă nu, nu. Și dacă povestea asta se repetă și în căsnicie, se produce un cerc vicios… Ești nemulțumit tot timpul și ajungi să te comporți rău cu cei dragi.

Gabriel simte frica Annei și a copiilor și frica servitoarei și atunci el răspunde la reacția lor și mai agresiv. Și nu este crezut când încearcă să se comporte frumos și nemulțumirea crește. Și, în vremurile acelea, nu exista terapie de cuplu. Să-ți zică altcineva: ”Stați, un pic, oamenilor! Vă iubiți? Deci, hai să vedem… Plecăm de aici. Vreți să mai rămâneți împreună?” Nu exista varianta asta. Ea nu putea oricum să plece din căsătorie. Pe vremea aceea, ca să depui divorț, trebuia, din câte am citit, să treacă o hârtie prin Parlament. Deci era practic imposibil. Și atunci își găseau fericirea, el, în alte femei, ea, în altceva…

De fapt, acest lucru mi s-a părut cel mai provocator. Să vezi cum repeți un tipar pe care l-ai văzut în familia ta… Am presupus că el l-a văzut pe tatăl lui lovind-o pe mamă și fiind o persoană foarte violentă. Și atunci faptul că repeți ceea ce ți-au făcut ție persoanele dragi cred că este de zece ori mai dureros. Să constați că oricât ai încerca să te îndepărtezi de tiparul ăsta pe care-l urăști, nu te poți îndepărta de el. Și indiferent cum te comporți, frumos, crezi tu, sau agresiv, cei apropiați te privesc cu teamă și te văd omul rău. Cred că asta îl sapă pe dinăuntru pe Gabriel… Și această situație, în vremurile acelea, era fără ieșire. Era un dat. Și cred că asta e de învățat. Pentru că și în vremurile noastre încă există tipul acesta de comportament…

Este dificil de interpretat un astfel de personaj?

Alex Călin: Uite, deloc întâmplător, poate, am mai interpretat niște personaje de acest tip. Și am mai avut discuții și interviuri despre violența în familie și despre ”bagajele” pe care le porți inconștient. În ”Knockout” n-am vrut să punem accentul pe violență, ci pe ”bagajul” pe care îl preluăm de la părinții noștri și ei, la rândul lor, de la părinții lor și pe care am putea alege acum, în clipa în care intrăm în casă, în camera copiilor, să îl lăsăm la ușă. Și să vedem cât putem să lăsăm la ușă și cât nu putem. Este o luptă continuă cu fiecare dintre noi – să încercăm să corectăm și să nu ducem mai departe genul acesta de comportamente. Și nu vorbesc doar despre violență…

Am lucrat mai demult la un spectacol despre violența domestică, textul fiind creat după interviuri reale cu victime ale abuzului familial. Există o prejudecată că violența domestică se întâlnește mai ales în mediul rural. Este un mit. O întâlnești peste tot, dar în cercurile de vârf ale societății este ascunsă, băgată sub preș. Este o temă recurentă la care am tot lucrat și am avut spectacole și mi se pare că este o temă care merită discutată, merită tratată cu adolescenții.

”Și uite acest lucru merită învățat și înțeles din «KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi»: că acum trăim niște vremuri în care, în societatea noastră, așa cum este ea, putem schimba și rezolva niște lucruri. E nevoie, și în societatea noastră – unde, din fericire, femeia nu mai întâmpină barierele din epoca victoriană și, teoretic, are aceleași drepturi ca noi, bărbații – de discutarea problemelor legate de violența domestică, cinstit, fără rușine, fără tabuuri. Și din această perspectivă, spectacolul și povestea pe care o spune mi se par importante”

Actorul Alex Călin

”Pentru bunica mea a fost o împlinire că m-am apucat de actorie…”

Cum se conturează, plecând de la aceste idei, și celălalte personaje masculine din Knockout, în raport cu povestea fiecăreia dintre cele patru femei victoriene care își găsesc adevărata identitate în ringul de box și, bineînțeles, în raport cu personajul tău?

Alex Călin: Dirijorul acestei piese de teatru scrisă de Joy Wilkinson este Sânziana Stoican. Noi am încercat fiecare, pe partitura noastră, dacă tot facem această comparație, să învățăm și să cântăm notele, cu intensitatea cerută de fiecare moment, ca interpretare, pentru a crea povestea pe care o împărtășim spectatorilor.

De exemplu, uite, înainte de scena în care îi spun Annei că îi iau copiii, pretinzând că delirează, eu stau în culise, iar pe scenă, Paul o lovește pentru prima și singura dată pe Polly, și mi se pare fain că sunt puse așa scenele, ca o continuitate. Deși, până atunci, Paul părea un om cald și simplu, un om efectiv frumos… Adică îți este mai ușor să-i vezi calitățile decât în cazul personajului meu. Și cumva pare că sunt în contrast până în clipa aceea. Dar din acel moment, îi vezi într-o continuitate a tiparului și a prejudecăților de gen ale epocii. Există contexte în care ajungi să te comporți așa, indiferent cum ești, indiferent dacă iubești sau urăști. Și ajungi să te întrebi de ce se ajunge în punctul acesta. Și cum facem să nu se mai ajungă aici?

Mai este un moment interesant, în scena în care Gabriel Lamb își duce soția la doctor, iar acesta din urmă, deși știe că Violet, asistenta medicală, are dreptate și operația de clitoridectomie este inutilă, îi dă dreptate soțului… Este vorba despre o mentalitate pe care am întâlnit-o și în cazul familiei mele – desigur, în alte exemple -, în cazul bunicilor, oameni de la țară care s-au educat… Iarăși, spun, sunt niște lucruri de care nu poți să scapi.

Bunicul meu, Dumnezeu să-l odihnească, i-a spus bunicii mele, când s-au cunoscut, să aleagă. Ea dorea să urmeze Conservatorul și toată lumea îi spunea că e talentată… Mă rog, a fost emoționant că eu am făcut Politehnica înainte să fac Actoria, și ea mereu îmi spunea că e o împlinire pentru ea că m-am apucat de actorie… Deci, atunci când s-au cunoscut, bunica avea 17-18 ani și bunicul era un pic mai mare… Și bunicul a pus-o să aleagă: ori familia, ori Conservatorul.

Mulți ani am trecut peste, am luat-o așa, ca pe o poveste de familie. Ea ne tot spunea. ”V-am povestit cum ne-am cunoscut eu cu bunică-tu…?” Și noi: ”Mamaie, ne-ai spus de o sută de ori…”. Dar cumva, pe măsură ce se apropia momentul când realizam că… o să se ducă, parcă ascultam tot mai atent povestea asta. Îți dai seama cât aș mai dori să aud acum povestea, dar nu se mai poate. Și atunci mă tot întorc la acest exemplu… O perioadă am judecat. Mi se pare că e un act de violență grav, venind din partea persoanei pe care o iubești: ”Trebuie să alegi, ori pe mine, ori cariera!”  Dar ea n-a privit-o așa, ea ne-a spus întotdeauna că se bucură că a ales așa.

”Chiar avem ce învăța din istoriile familiilor noastre și din familiile noastre”

Cât este de important bagajul emoțional din familie? 

Alex Călin: Mi se pare că e ceva de învățat. Bunicul a spus-o, dar el a fost purtătorul unui mesaj din strămoși, din moși-strămoși. A crescut într-o curte și într-o familie unde femeia stătea acasă, ieșea mai mult la câmp. Și mi se pare că trebuie să ne întoarcem la lucrurile acestea, ca să învățăm. Chiar avem ce învăța din istoriile famiilor noastre și din familiile noastre. Pentru că dacă vrem ca lucrurile să se schimbe, totul ține la modul concret de noi. Mai ales dacă vrei să îți întemeiezi o famile, să ai copii, trebuie să ai niște răspunsuri. Ei, cei mici, văd lucrurile acestea și le simt, încă de foarte mici și vor ajunge să le repete.

Copilul, dacă vede că în clipa în care intră tata în casă trebuie să ne comportăm într-un fel anume, că e obosit, de exemplu, el va înțelege și o va privi ca pe un act de agresivitate… adică, din acest moment, nu mai am voie să fiu eu, trebuie să mă comport într-un fel anume… Mi se pare că sunt niște lucruri peste care putem să trecem așa de ușor, dar care sunt atât de importante în dezvoltarea noastră și a copiilor noștri. Vorbesc atât de mult pentru că este o problemă care mă preocupă în mod real. N-am niște răspunsuri, am niște întrebări, dar nu știu dacă am rezolvări. Cred că este greu, fiecare dintre noi vine cu un bagaj emoțional din familie și important este să-l controlezi sau măcar să încerci să-l controlezi. Pentru că este foarte greu să te controlezi, când vine cu un tip de furie, care nu este doar furia ta.

„Pot să lucrez atât de mult la mine încât pot să controlez bestia asta, furia asta, și dacă pot să folosesc energia asta, să încerc să o canalizez în ceva constructiv.”

Cum este actorul Alex Călin atunci când se supără? 

Alex Călin: Când mă supăr pe ceva și aleg să înjur, înjur cu cuvintele pe care le-am auzit din toți bărbații familiei mele și, cumva, mă surprind eu și îmi dau seama că iar am intrat acolo. Și e doar un exemplu. E foarte tricky, dar în același timp e și foarte provocator: am o viață în care vreau să văd, pot să fac această schimbare? Pot să lucrez atât de mult la mine încât pot să controlez bestia asta, furia asta, și dacă pot să folosesc energia asta, să încerc să o canalizez în ceva constructiv. Cred că am deviat mult, dar cred că asta se întâmplă cu personajele masculine din acest spectacol.

Uneori sunt puse în contrast, alteori sunt puse ca să vezi și să le înțelegi comportamentul, unul după altul. Uite, în spectacol, după momentul meu de violență, ajung cu Anna la doctor care manifestă un alt tip de violență față de Violet, asistenta – o violență pasivă, și ajungem la clipa în care amândoi bărbații ajung să ignore vocea lui Violet (Oana Predescu) și, fără să o întrebe, fără să aștepte un răspuns de la personajul Anna (Andreea Șovan), aleg ce cred ei că e mai bine pentru ea. E un text extraordinar, sunt foarte fericit să fac parte din proiectul acesta și în contexul acestea, în povestea aceasta, alături de colegii mei cu care am o mare bucurie să lucrez. Și că jucăm un text bun, este atât de bine scris și tradus că vezi imediat care sunt dramele personajelor…

Sunt multe personaje, dar niciun personaj nu este de umplutură. Toate au un strat, două straturi, povești personale cu probleme reale  care ajung direct la spectator. Și niște lucruri care nu se văd, dar despre care știi că se întâmplă cu siguranță. Personajul Charlie Sharp, interpretat de Mihai Gruia Sandu, de exemplu, e un personaj foarte complex…Faptul că el are o altă orientare sexuală, lucru de neacceptat în perioada victoriană și chiar incriminat… Fiecare personaj, indiferent de ce clasă socială aparține, este supus presiunii și normelor dure ale societății.

Cum îmbină Alex Călin viața personală cu actoria?

Alex Călin: De Sărbători a fost un moment în care am putut sta mai mult împreună în familie. Nu o să zic că este ușor – că nu este ușor! Mai ales acum… este un context care n-am crezut că o mi se întâmple. Vorbesc de Teatrul Excelsior. Am fost mai bine de 10 ani independent și atunci n-am crezut, deși speram, că o să găsesc un loc, un teatru, o trupă de actori în care te simți bine, n-am crezut că o să mi se întâmple acest lucru, deși speram… Și faptul că trăiesc asta acum și că avem câteva spectacole în care am lucrat împreună și că am ajuns să avem încredere unii în alții și să nu ne simțim judecați…

Suntem împreună, indiferent de ce se întâmplă, pentru că nu există niciun context în care lucrurile să funcționeze perfect și trebuie să fie așa, pentru că altfel n-am avea despre ce să vorbim pe scenă. Și atunci mă bucur foarte tare de fiecare zi de repetiție. Fie că repetăm la Punk Rock, spectacolul care va avea premiera în curând, nu vă spun mai multe să nu stric surpriza, fie că urcăm pe scenă să jucăm ”Knockout”, cumva ceea ce este între noi, ca echipă, ca o gașcă de oameni faini cărora ne place să facem meseria asta și că lucrăm împreună și acest lucru se vede și mă bucur enorm de treaba asta. În același timp, e și un pic greu pentru că ajungi să petreci foarte mult timp aici, la teatru, și când sunt doi copii acasă e foarte greu să  recuperezi timpul acesta față de copii și față de soție. De aceea nu o să mă feresc să zic că nu e ușor.

Din perspectiva ta ca actor, dar și ca tată și soț, cât de greu este pentru un artist să aibă o viață de familie normală?

Alex Călin: Până când n-am cunoscut-o pe soția mea, nu m-am imaginat căsătorindu-mă, nici nu negam, dar pur și simplu n-am crezut că o să am copii, că o să fiu în stare și încă nu mă simt în stare de foarte multe ori, și mă simt un tată rău, iresponsabil și neatent… Sunt o groază de probleme la care am de lucru și nu mă feresc să zic chestia asta, dar în același timp sunt și momente de care sunt mândru cum reacționez, în care, deși sunt obosit și ajung acasă și toți suntem obosiți, reacționez altfel de cât am văzut de-a lungul vieții mele că s-a reacționat în jurul meu.

Și sunt niște mici victorii care îți dau combustibil pentru a merge mai departe. Da, uite merită! Merită orele de terapie, merită discuțiile cu soția despre cum să facem să nu repetăm aceleași greșeli. Asta încerc să învăț alături de Ana, deși mie nu-mi vine tocmai mănușă chestia asta, că prin comunicare se rezolvă lucrurile.

„Și astfel ajungi să nu comunici cu soția și cu copiii tăi pentru că ai avut impresia  că de treizeci și ceva de ani că părerea ta nu contează”

Și copiii? Cum pătrunzi în lumea lor, cum comunici cu ei?

Alex Călin: Și cu copiii, la fel. Trebuie să vorbești cu ei. Să nu crezi că nu înțeleg, dacă sunt mici. Încercăm să-i explicăm lui Tudor care are un an. ”Mama urmează să plece la…, tu trebuie să mergi cu tata la teatru”, de exemplu. Chiar dacă nu înțelege toate cuvintele, înțelege situația. Înțelege căldura cu care-i vorbesc, că este în siguranță. E foarte ciudat să faci o meserie în care trebuie să comunici mult și să-ți dai seama că ai atâtea de învățat, că nu știi să comunici efectiv.

Tot așa, ca bagaj pe care îl ai și din școală pentru că, hai să fim serioși, în școală foarte puțini profesori îți cer părerea și foarte rar. Mai des ți se cere să comunici așa, la ordin, pagina 3, paragraful 5 și atât. Știi? ”Nu, stai jos, 4!” Dar să ți se ceară realmente părerea… Și astfel ajungi să nu comunici cu soția și cu copiii tăi pentru că ai avut impresia că, de treizeci și ceva de ani, părerea ta nu contează. Și nu mai bine păstrez pentru mine ce cred eu pentru că am încercat de zece ori și am văzut că nu se schimbă nimic?!

”La fel se întâmplă și cu personajul meu Gabriel și soția lui. Nu ajung să comunice, să vorbească real despre ce se întâmplă cu ei. Pare, la o primă vedere, că lucrurile astea sunt departe, dar nu sunt departe, se pare că sunt aceleași lucruri pe care trebuie să le testăm și la care să muncim. Să vorbim unii cu alții, să ne ascultăm unii pe alții, să nu judecăm”

Actorul Alex Călin

Câteva cuvinte de început de an pentru spectatorii Teatrului Excelsior?

Alex Călin: Îi aștept la teatru, cu mare drag! Depindem unii de alții. Noi de spectatori și spectatorii de noi! Nu sunt doar vorbe, e un schimb de energie pe care îl simțim între noi și spectatori. Și între ei. De exemplu, îl auzi pe unul lângă tine plângând, că pe el l-a impactat un cuvânt, o palmă, și l-a pufnit plânsul că și-a adus aminte că a luat și el o palmă la un moment dat sau i-a văzut certându-se pe ai lui, și energia aceea se transferă și la tine, fără să îți dai seama și, la final, zici, ”ce s-a întâmplat” și îți aduci aminte că și tu ai avut un moment asemănător în viață.

Se întâmplă și cu noi pe scenă, nu se întâmplă mereu, dar, cum zicea profesorul meu Alexandru Jitea, actor la Nottara, că-i spunea domnul Albulescu: ”O dată din zece coboară îngerul și se întâmplă ceva ce nu mai este în puterea ta și de nouă ori este meserie”. Merită să muncești cu seriozitate de 9 ori, și de o sută de ori, ca o dată, la câtva timp, să se întâmple chestia asta, să coboare îngerul, să te ia pe sus, să ajungi la finalul spectacolului și să fii sfârșit de energie și obosit, dar fericit pentru că simți că are sens ce ai făcut, are sens când ajungi seara la 11 jumătate acasă, când copiii și toată familia dorm, dar cumva ești fericit și simți că lucrurile au sens.

”Depindem unii de alții. Noi de spectatori și spectatorii de noi! Iar ”Knockout” este o poveste care se potrivește aproape oricui. Sunt niște învățăminte atât de bine plasate de autoare, așa că sper că noi ne ridicăm la nivelul textului și cred că de multe ori o facem!”

Actorul Alex Călin

Citește și:

Cartea prințului Harry, „Spare”, vândută aproape la fel de bine ca Harry Potter: „Am fost menit să ofer un substitut, un element de distragere, o diversiune și, la nevoie, un organ de rezervă”. Cum a reacționat presa internațională

Globurile de Aur 2023: Momente memorabile din timpul ceremoniei

Globurile de Aur 2023: „The Fabelmans” și „The Banshees of Inisherin”, cele mai bune filme. Lista completă a câștigătorilor

EXCLUSIV VIDEO | Povestea artistei Anca Vintilă Dragu și a Oului ideatic de porțelan din creația sa: ”Am primit confirmarea că sunt pe drumul bun când am început să fac povești în obiecte tridimensionale și să le dau mai departe pentru a oferi bucurii”